Miercuri, 20 Iunie 2018 13:59
Apreciere articol
(0 votes)

ODIMM are un nou partener pe segmentul garantării creditelor

 

Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii a semnat un contract de parteneriat cu Banca Comercială „EXIMBANK” S.A, care are ca scop facilitarea obținerii creditelor de către IMM-urile din Republica Moldova. Astfel, EXIMBANK, este a 9-a instituție bancară licențiată care a semnat parteneriat cu ODIMM pentru a beneficia de o procedură simplificată de garantare a creditelor acordate mediului de afaceri.

Potrivit lui Petru Gurgurov, director general interimar ODIMM, acest parteneriat are drept scop facilitarea accesului clienților IMM ai băncii la produsele de finanțare destinate atât investițiilor, cât și activității curente și vine în sprijinul clienților (persoane fizice care desfășoară activitate de antreprenoriat sau persoane juridice) care nu dispun de garanții suficiente pentru contractarea unui credit, oferindu-le o modalitate de garantare rapidă și simplă. Totodată, IMM-urile autohtone vor obține garanție financiară la un comision anual de 0,5% din valoarea garanțiilor.

ODIMM gestionează primul și unicul fond de garantare a creditelor creat din resursele bugetului de stat care are drept scop susținerea IMM-urilor la accesarea resurselor financiare.


Până în prezent ODIMM a încheiat parteneriate cu 9 din 11 instituții bancare: BC ”MOLDOVA-AGROINDBANK”, S.A. ”FINCOMBANK” S.A., BC ”COMERȚBANK” S.A., BC ”PROCREDITBANK” S.A., BC ”EUROCREDITBANK” S.A., BC “MOLDINDCOMBANK” S.A., BC ”VICTORIABANK” S.A., BCR Chișinău S.A și BC „EXIMBANK” S.A.

 

Ultima modificare s-a efectuat Miercuri, 20 Iunie 2018 14:02
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner